Orientare și consiliere în carieră

Dacă ești student sau absolvent al Universității Babeș-Bolyai (sau elev în an terminal), atunci poti beneficia în mod gratuit de serviciul de consiliere și orientare în carieră oferit de centrul nostru. Ședințele de consiliere se desfăsoară individual, față-în-față, și sunt personalizate în funcție de nevoile studentului sau ale absolventului.

Iată câteva dintre temele pe care le poti aborda în cadrul unei sedințe:

  • evaluarea intereselor ocupaționale, a abilităților și priorităților de carieră prin teste standardizate și discuții individuale;
  • schimbarea domeniului de studiu sau reconversia profesională;
  • explorarea traseelor ocupaționale și/sau academice în funcție de specializarea urmată;
  • suport în luarea deciziei de carieră;
  • sprijin în dezvoltarea unui plan de carieră;
  • sfaturi cu privire la redactarea unui CV, la prezentarea la un interviu de selecție etc.;

Întâlnirea cu un consilier în carieră poate fi utilă pentru organizarea şi planificarea viitorului tău. Un consilier în carieră te poate stimula să reflectezi asupra propriilor acţiuni, să-ţi pună întrebări relevante de clarificare a obiectivelor tale de carieră, să-ţi propună strategii de luare a deciziilor majore pe plan profesional, să te încurajeze şi să-ţi ofere sprijin în căutarea unui job.

Consilierul te poate ajuta să te cunoști mai bine, să înțelegi procesul de luare a deciziilor ce ţin de dezvoltarea ta profesională şi să identifici oportunităţi de carieră. Cu toate acestea, consilierul în carieră nu va lua deciziile în locul tău şi nu-ţi va spune cum trebuie să-ţi planifici traseul profesional. Luarea deciziilor ce ţin de dezvoltarea ta profesională sunt în totalitate responsabilitatea ta. În timp ce studenţii caută o legătură specifică între specializarea/calificarea lor şi un traseu profesional concret (unic), fiecare specializare poate fi asociată unor oportunităţi şi trasee profesionale variate. În urma întâlnirii cu un consilier în carieră, îţi vei dezvolta acele abilităţi şi cunoștințe care te vor ajuta să-ţi definești şi să-şi atingi obiectivele de carieră stabilite.

Când și unde ne găsești:

  • Programul nostru este de LUNI până VINERI, între orele: 08.00 – 16.00, cu posibilitatea de programare peste programul convențional de lucru.
  • Ne poți găsi:
    •  în Parcul Iuliu Hațieganu (Parcul Babeș), Clădirea Juventus, la camera 11;
    • în Clădirea Echinox, sala ALUMNI.

Programează-te acum!

Postat în boxuri_prima_pagina, Orientare si Consiliere in Cariera Etichetat cu: , , , , ,