Cum scriem o scrisoare de motivație? (Program cariera online – ziua 12)

Angajatorii primesc sute de aplicații care vizează un post anume. Pentru a fi cu un pas înainte și a te remarca în fața angajatorului ai nevoie de o scrisoare de motivație care să te pună în valoare. Azi vei învăța cum să scrii o astfel de scrisoare tip, pe care apoi să o folosești ori de câte ori aplici pentru un job anume.

Întotdeauna să alături CV-ului tău și o scrisoare de motivație, chiar dacă nu este un lucru cerut de către angajator. Scrisoarea trebuie să conțină trei paragrafe, începând cu o formă de salut „Stimate domn/doamnă numele de familie: prima dată descrii job-ul pentru care aplici și unde ai găsit job-ul; apoi descrii experiența ta de până acum și abilitățile acumulate care se relaționează cu postul pentru care aplici și care te recomandă pentru acesta; iar în final explici interesul susținut pentru job-ul respectiv și închei printr-un salut „Cu respect,”. Aceasta nu ar trebui să depășească o pagină și ar trebui scrisă în format Times New Roman, font 12, spațiere 1,15.

De asemenea, nu uita să îți notezi în scrisoare datele de contact.

Etichetat cu: