Cariera NU e lipsita de valori – Madalina Cauneac

 

Trăim într-o societate mobilă, în care definiţia unui anumit lucru nu mai este ceva static ci ceva ce-şi modifică încet conturul o dată la câteva luni. Trendul, cerinţa de piaţă, valorile noastre care par să se schimbe în funcţie de nevoi, toate ne indică ce anume vrem să facem cu viaţa noastră din punct de vedere profesional. Totuşi, există anumite segmente care rămân aceleaşi, indiferent de ce alegem sau unde mergem să profesăm. Valorile profesionale sunt aceleaşi, aproape în orice domeniu. Nu trebuie să ne aşteptăm la nişte valori clar delimitate de celelalte segmente ale vieţii noastre. De cele mai multe ori le vom regăsi sub diferite forme în aproape toate celelalte domenii.

  •             Punctualitatea. Ca să începi ceva, trebuie să ajungi mai întâi acolo. De ce este aşa important să fii punctual? Cu siguranţă nu va afecta pe nimeni dacă vei întârzia 10 minute o dată, dar dacă asta se întâmplă constant, la o privire mai atentă vei observa că ai probleme cu „time management-ul” – o altă valoare pe care trebuie să o stăpâneşti bine pentru a putea face faţă unei agende importante. Un „time management”  prost va crea haos. Haosul va duce la oboseală, atât psihică cât şi fizică, ceea ce înseamnă un randament scăzut. Iar un randament scăzut în ochii angajatorului înseamnă că nu ai putut respecta cerinţele pe care el le-a stabilit pentru postul tău. Punctualitatea și Managementul timpului sunt concepte cărora merită să le oferim atenție dacă dorim să ne îmbunătățim randamentul cel puțin pe plan profesional.
  •             Sinceritatea. În primul rând faţă de tine şi apoi faţă de colectiv şi client. Pentru a da randament ai nevoie de coerenţă în acţiuni şi gândire. Analizează-ţi potenţialul, observă-ţi succesele, deciziile şi, mai ales, personalitatea. Desigur că poţi experimenta diferite tipuri de joburi sau poţi încerca diferite tipuri de activităţi din dorinţa de a te dezvolta, dar dacă vei fi sincer faţă de tine, te vei opri la anumite tipuri de munci potrivite ţie. Eşti genul care are nevoie neapărată de liniţte? Care observă detaliile foarte bine şi care se simte extenuat după o perioadă lungă pe care a petrecut-o în compania altora? Atunci nu ar fi potrivit să lucrezi într-un club J Totodată, sinceritatea te va scăpa de multe probleme pe viitor. Indiferent de cât de mult te amăgeşti că poţi face un lucru bine, la un moment dat nu-i vei mai putea amăgi pe ceilalţi. Te-ai întrebat vreodată ce tip de job se asociază personalității tale? Îți propunem un joc ce reprezintă un prin pas foarte bun în această direcție:……………………………………………….. www.mycareerquizzes.com/career-personalit-quiz
  •             Responsabilitatea. Vine la pachet cu maturitatea, dar ce înseamnă maturitatea? În primul rând, dacă vorbim despre responsabilitate, putem vorbi şi despre cât mult te implici pentru ca produsul final să fie unul calitativ. Desigur, lucrurile acestea nu se învaţă peste noapte, de aceea este nevoie de practică, de acţiuni de voluntariat care să te ajute să înţelegi mai bine domeniul, de o bază teoretică. Indiferent în ce domeniu vei lucra responsabilitatea va ajuta mai mult decât procrastinarea. Putem să ne minţim (vezi paragraful de mai sus) că a visa cu ochii deschişi face parte din personalitatea noastră artistică, dar asta nu ne va ajuta în mod concret, niciodată. De reținut faptul cp niciodată nu strică sp descoperi mai multe despre Responsabilitate.

Analizând valorile din perspectiva angajatorilor, am desprins o listă de valori pe care o poţi lua în considerare atunci când faci alegeri de carieră. Este o listă care să îţi ofere posibilitatea  de a te cunoaşte mai bine, de a identifica aşteptările pe care le ai de la locul de muncă şi de la tine. Încearcă să o parcurgi cu atenţie, apoi alege acele valori pe care le consideri cele mai importante.

  1. Antrenarea în activităţi diverse
  2. Dezvoltare profesională
  3. Deschidere spre domeniul social (oportunitatea de a-i ajuta pe alţii)
  4. Antrenarea în activităţi noi şi provocatoare
  5. Obţinerea unui statut social invidiat de cei din jur
  6. Antrenarea în competiţie
  7. Dezvoltarea creativităţii
  8. Încadrarea într-o structură ierarhică clar definită
  9. Posibilitatea de exercitare a controlului
  10. Satisfacţia financiară
  11. Asumarea de decizii
  12. Flexibilitatea programului de muncă
  13. Promovarea unui stil de viaţă sănătos
  14. Oportunitatea de a experenţia contact cu culturi noi
  15. Dezvoltare spirituală
  16. Antrenarea într-un mediu caracterizat prin deschidere şi muncă de echipă

 

Acum că ai aflat mai multe despre valorile tale şi despre valorile evaluate de potenţiali angajatori, te aşteptăm la Centrul de Carieră pentru a descoperi împreună cum poţi folosi aceste informaţii în dezvoltarea traseului profesional.

adresa: Cluj-Napoca, str. Pandurilor nr. 7, (Parcul Iuliu Haţieganu), Clădirea Juventus, cam. 11,

tel: 0264-405300, interior 6032

mail: cariera@ubbcluj.ro

web: centre.ubbcluj.ro/cariera

 

 

Postat în Articole utile Etichetat cu: ,